Alege un accesoriu elegant și simplu care crezi că se poate apropia cel mai mult de sufletul persoanei ce îl va purta, deoarece brățara va putea să ajungă unul din cele mai dragi cadouri primite.
Dacă vrei să încadrezi inițiala/textul dorit într-o inimă de argint ai ajuns la locul potrivit! Noi venim cu o diversitate de modele de text pentru a putea alege cadoul ideal. Așa cum v-am obișnuit, prin cadourile pe care le creăm, dorim să oferim originalitate și spontaneitate, aceste lucruri care vor surprinde întotdeauna.
Brățările personalizate pot fi realizate atât pentru femei și bărbați, atât cât și pentru copii, iar fiecare produs este personalizat prin gravură cu text, simbol sau număr. Împreună putem grava inițialele celor dragi într-un mod foarte simplu și unic. Brățările se realizează într-un mod original, de aceea orice simbol sau text va putea oferi motivația pe care dorim să o transmitem.
Unicitatea brățării va spori valoarea și frumusețea de necontestat, fiind creată special pentru persoana care o va purta, pentru a se completa și complementa reciproc. Un cadou special pentru cei dragi cu care nu dai greș.
Personalizare: descoperă funcția noastră ingenioasă de previzualizare și vezi exact cum va arăta brățara cu textul ales de tine, culoarea șnurului și tipul materialului.
Material: Argint 925 / Argint placat cu aur Galben 24k / Argint placat cu aur Roz 18k
Diametru: 15x13 mm
Gramaj: 0.24gr
Închidere: șnur reglabil
Ambalaj: bijuteriile sunt ambalate într-un plic elegant dintr-un material premium, de culoare neagră.
Calitate și conformitate: Toate bijuteriile comercializate de noi sunt verificate si certificate ANPC
Brățară cu șnur personalizată - inimă 15x13 mm - argint 925 - Inițială 2
Daniela Baciu
⭐ StarGift ⭐
„De fiecare dată când aleg StarGift, știu că fac cea mai bună alegere. Produsele lor sunt mereu pe gustul meu — inspirate, de calitate și perfecte pentru a deveni cele mai reușite cadouri. Fiecare achiziție a fost o bucurie, iar atenția lor la detalii face diferența. Recomand cu drag StarGift pentru oricine caută daruri cu suflet și inspirație!”
Daniela Baciu, Sibiu
Brățară cu șnur personalizată - inimă 15x13 mm - argint 925 - Inițială 2
Mihaela Enescu
Produsele arată exact că în pozele de prezentare, ambalarea este una foarte sigură, comanda vine rapid.
Mihaela Enescu, Corbeanca
Brățară cu șnur personalizată - inimă 15x13 mm - argint 925 - Inițială 2
Colan Adriana
Recomand cu mare drag produsele Star Gift! Sunt superbeee foarte bine realizate și sunt un cadou perfect pentru orice tip de eveniment!❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Colan Adriana, Băileşti Dolj
Brățară cu șnur personalizată - inimă 15x13 mm - argint 925 - Inițială 2
costin
un cadou-surpriza perfect
costin, Cluj-Napoca
Brățară cu șnur personalizată - inimă 15x13 mm - argint 925 - Inițială 2
Monica
Produsele sunt calitative si e solutia ideala atunci cand esti in pana de idei....la ei sigur gasesti ceva .
Monica, Mures
Brățară cu șnur personalizată - inimă 15x13 mm - argint 925 - Inițială 2