Un cadou reușit este un cadou care îți reamintește, ori de câte ori îl privești, de cel care ți l-a dăruit. De aceea, cel mai simplu mod de a face un cadou inedit este de a te gândi la un obiect care este privit sau folosit cât mai des. Iar un calendar de perete este cu siguranță unul dintre punctele centrale de zi cu zi, fie că este acasă sau la birou, locul unde ne marcăm evenimentele importante și cu care ne planificăm fiecare moment al vieții. Dar noi nu vorbim de un calendar oarecare. Vorbim de un calendar personalizat!
Ceva care face cu adevărat acest calendar special este posibilitatea de a insera cele mai frumoase amintiri capturate în poze. Dacă îl oferi partenerului tău, câteva poze prețioase cu voi, în diverse anotimpuri, în care să vă aduceți aminte de cele mai frumoase aventuri pe care le-ați adunat în tolba cu amintiri, ar trebui să fie perfecte pentru un cadou special. Dacă îl oferiți părinților sau bunicilor, puteți transforma acest calendar personalizat într-un adevărat album de familie. Care sunt cele mai importante evenimente ale anului? Marchează-le în acest poster calendar! Ce pot personaliza? Calendarul poate fi personalizat cu o poză și text.
Cum pot personaliza? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe o fotografie exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 4: Alege poza care vrei să apară în secțiunea selectată. Pasul 5: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 6: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" și continuă cu celelalte poze Pasul 7: Fă click pe textul exemplu și editează mesajul de personalizat și alege culoarea textului. Pasul 8: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare" și adaugă produsul în coș.
Format A3 - 42 x 29,7 cm A4 magnet - 29,7 x 21 cm
Dimensiune poză: aprox. 13 x 23 cm
Formate: Calitate standard - print pe hârtie de 250mgm Calitate premium - print pe hârtie profesională, 200gsm
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Kids
Diana
Calitate și promptitudine!
Diana, CL
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Kids
Julietta
Arată foarte fain dar pozele sunt puțin neclare
Julietta, Deva
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Kids
Elena
Pentru calitate si promptitudine.Fiecare comanda a fost la nivelul asteptarilor
Elena, Roman
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Kids
Daniela Baciu
⭐ StarGift ⭐
„De fiecare dată când aleg StarGift, știu că fac cea mai bună alegere. Produsele lor sunt mereu pe gustul meu — inspirate, de calitate și perfecte pentru a deveni cele mai reușite cadouri. Fiecare achiziție a fost o bucurie, iar atenția lor la detalii face diferența. Recomand cu drag StarGift pentru oricine caută daruri cu suflet și inspirație!”
Daniela Baciu, Sibiu
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Kids
Alina
Recomand deoarece au receptionat si executat repede comanda. Nici nu ma asteptam asa de repede sa ajunga.
Foarte bine impachetat, cu protectie, deoarece era fragil. A ajuns intact.
Mulțumim.
Alina, Suceava
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Kids
Nitu Ghiulsen
Am dat 10 pt calitatea cutiei culori frumoase si pt faptul ca a ajuns comanda repede unpic supărată ca era rupta dar am reparat
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Kids
Poziționare
Eliminare fundal
#1Auto îmbunătățire
#2Auto îmbunătățire
Alb negru
NOUSchiță în creion
Fond de ten
Efect pictură
Efect desenare
Efect retro
Efect vintage
Efect împrăștiere
TURCOAZColorare turcoaz
MOVColorare mov
LIMEColorare lime
Saját képeim
Még nem töltöttél fel képeket. Tölts fel képeket, és itt fognak megjelenni.
A képek feltöltésével megerősíted, hogy a képek a tieid, és nem sértenek szerzői jogi korlátozásokat.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.