Un cadou reușit este un cadou care îți reamintește, ori de câte ori îl privești, de cel care ți l-a dăruit. De aceea, cel mai simplu mod de a face un cadou inedit este de a te gândi la un obiect care este privit sau folosit cât mai des. Iar un calendar de perete este cu siguranță unul dintre punctele centrale de zi cu zi, fie că este acasă sau la birou, locul unde ne marcăm evenimentele importante și cu care ne planificăm fiecare moment al vieții. Dar noi nu vorbim de un calendar oarecare. Vorbim de un calendar personalizat!
Ceva care face cu adevărat acest calendar special este posibilitatea de a insera cele mai frumoase amintiri capturate în poze. Dacă îl oferi partenerului tău, câteva poze prețioase cu voi, în diverse anotimpuri, în care să vă aduceți aminte de cele mai frumoase aventuri pe care le-ați adunat în tolba cu amintiri, ar trebui să fie perfecte pentru un cadou special. Dacă îl oferiți părinților sau bunicilor, puteți transforma acest calendar personalizat într-un adevărat album de familie.
Oricine ar fi persoana destinatară acestui cadou, aceasta va fi cu adevărat impresionată de faptul că ați avut răbdarea și inspirația să găsiți cele mai potrivite imagini pe care să le oferiți ca dovadă a afecțiunii. Chiar dacă anul se va termina, acest calendar va rămâne, cu siguranță, unul prețios album care să marcheze anul printr-un cadou personalizat cu stil. Ce pot personaliza? Calendarul poate fi personalizat cu poze și text.
Cum pot personaliza?Pasul 1: Alege luna de start a calendarului, alege formatul și apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe fotografia exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 4: Alege poza care vrei să apară în secțiunea selectată. Pasul 5: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 6: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" Pasul 7: Fă click pe text, completează rândurile cu mesajul dorit, apoi apasă pe butonul "Confirmă" Pasul 8: Personalizeaza fiecare pagină din calendar dând click pe săgeți Pasul 9: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare" și adaugă produsul în coș.
Format A3 - 29,7 x 42 cm A4 - 21 x 29,7 cm
Formate: Calitate standard - print pe hârtie de 250mgm Calitate premium - print pe hârtie profesională, 200gsm
Frumos realizat si de efect, cu poze alese de client
Mihaela, Bucuresti
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
Excelenta alegere
Recomand ! Calitate! Perfectiune! Am revenit cu o noua comanda! Respect pentru seriozitate!
Carnen, Galati
4 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
o idee inspirata
A devenit o traditie in familie acest calendar personalizat, si nu numai calendare, chiar si alte produse. Print de calitate foarte buna. Ce m a deranjat este ca a trebuit sa merg la sediul Bookurier de 2 ori ca sa mi recuperez coletul, in conditiile in care am platit livrarea.
Iulian, Bucuresti
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
Calendar personalizat
De câțiva ani comand la StarGift calendar personalizat cu fotografiile pe care noi le-am făcut în concediu. Suntem foarte încântați când schimbăm filele. Calitate bună a hârtiei și culorile. Recomand!
Crenguta Andronic, Iași
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
Excelent
calitate la pret excelent (l-am cumparat redus de Black Friday!)
Carmen, Bucuresti
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
Super
Îmi place foarte mult. Perfect pentru cadou! Coletul a fost foarte bine ambalat, și livrarea rapidă!
Diana, Arad
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
O ACHIZITIE DE CALITATE
Am comandat 2 calendare personalizate unul de birou si unul de perete , fotografiile sunt super.
NEAGU CAMELIA, BUCURESTI
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
Superb!
Nota 10! Va fi un cadou minunat de Crăciun. Configurarea este foarte ușoară, la fel și livrarea. Recomand cu drag!
Cristina, Ilfov
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
O achizitie inspirată
De obicei, îmi fac la sfârșitul anului calendar pentru cel viitor.
Dar am comandat și perne și insigne. Produsele au o calitate superioară, seriozitatea este garantată.
Roxana, Alexandria
5 / 5
Calendar personalizat cu poze - Multicolor
O alegere buna
A fost exact cum mi-am imaginat..A ajuns coletul foarte rapid..sunt foarte multumita
Még nem töltöttél fel képeket. Tölts fel képeket, és itt fognak megjelenni.
A képek feltöltésével megerősíted, hogy a képek a tieid, és nem sértenek szerzői jogi korlátozásokat.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Despre mărimi
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.