Pentru cei care în ochii noștri sunt niște eroi, cei care ne sunt alături la bine și la greu, cei pe care îi privim ca pe un model și încercăm să le urmăm calea, cei care ne-au dat viață și ne-au crescut așa cum au știut ei mai bine, suntem recunoscători. Pentru felul cum s-au dedicat pentru noi, merită să le oferim toată recunoștința și să le spunem ori de câte ori avem ocazia "tată" și cât de mult îi iubim și apreciem pentru ceea ce sunt. Tabloul personalizat e cadoul perfect care dăinuie peste ani și imortalizează cele mai frumoase momente petrecute împreună.
Ce pot personaliza? Printul poate fi personalizat cu fotografii și text.
Cum pot face personalizarea? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe o fotografie exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 4: Alege o secțiune din produs unde vrei să folosești imaginea. Pasul 5: Alege poza care vrei să apară în secțiunea selectată. Pasul 6: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 7: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" și continuă cu pozele următoare. Pasul 8: Fă click pe textul exemplu și editează mesajul de personalizat. Pasul 9: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare", alege formatul produsului și adaugă produsul în coș.
Poster cu agățătoare personalizat cu text și 6 poze - DAD
Tanko Zsolt
Eu cred ca firma dvs este sau poate singura firma care ne poate dispune o gama larga de servicii care se pot personaliza la imaginatia clientului si ca un punct mare pozitiv este ca se ofera comenzi personalizate de client chiar la o singura bucata daca vrea clientul. La alte siteuri este o cantitate minima la care nu toti clienti pot permite, iar stargift le ofera absolut tot. Ca negativ nu prea as putea zice nimic printul are calitate buna poate pretul este un pic mult la bere personalizabil. In mare parte ma bucur ca este o firma in tara care ne ofera absolut tot pentru clienti de 1 bucata la infinit
Tanko Zsolt, Gheorgheni
Poster cu agățătoare personalizat cu text și 6 poze - DAD
Adelina
Calitatea produselor, ofertele bogate, promptitudinea cu care va onorați comenzile.
Adelina, Sibiu
Poster cu agățătoare personalizat cu text și 6 poze - DAD
Roxana
profesionalism si promptitudine
Roxana, Timis
Poster cu agățătoare personalizat cu text și 6 poze - DAD
Elena-Ramona Filip
Incadrarea este perfecta si imaginea nu este deformata
Elena-Ramona Filip, Bucuresti
Poster cu agățătoare personalizat cu text și 6 poze - DAD
Violeta
Calitatea produselor, rapiditate in realizarea si trimiterea comenzilor.
Violeta, Buzau
Poster cu agățătoare personalizat cu text și 6 poze - DAD
Poster cu agățătoare personalizat cu text și 6 poze - DAD
Poziționare
Eliminare fundal
#1Auto îmbunătățire
#2Auto îmbunătățire
Alb negru
NOUSchiță în creion
Fond de ten
Efect pictură
Efect desenare
Efect retro
Efect vintage
Efect împrăștiere
TURCOAZColorare turcoaz
MOVColorare mov
LIMEColorare lime
Saját képeim
Még nem töltöttél fel képeket. Tölts fel képeket, és itt fognak megjelenni.
A képek feltöltésével megerősíted, hogy a képek a tieid, és nem sértenek szerzői jogi korlátozásokat.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.